joi, 5 septembrie 2013

poem cosmic despre fericire

când te-am sărutat întâia dată
din tălpi și până în
vârful firelor de păr
în ale căror cărări mâna mea
s-a rătăcit adesea
până să ajungă să le cunoască mai bine
decât drumul spre casă
urmele buzelor mele
ți-au rămas
constelații pe piele
și de atunci
de când ți-am scris în pori
primul meu poem cosmic despre fericire
mi-am pierdut încrederea în cuvinte
și nu mi-am mai dorit niciodată
să văd stele căzătoare
ce-i drept, nici n-am mai avut nevoie
să-mi pun alte dorințe,
nici n-am mai vrut să adorm vreodată
sub alt cer;


Un comentariu: