duminică, 16 decembrie 2012

acasă am să vreau hainele mele și o foarfecă

stăm faţă în faţă în sala de lectură la masa noastră
pe care simt tu o găseşti în plus acum
ca o virgulă între subiect şi predicat
şi nici unul dintre noi doi nu priveşte afară prin peretele de sticlă
pentru că ei bine
   nu am venit aici să vorbim despre vreme,
şi-aşa vine crăciunul şi plouă cu ninge
ca în poveşti în toate mesajele pe care nu am niciodată răbdare să le parcurg până la
capăt iar eu nici nu-mi amintesc vreun basm în care să ningă
de pe pâmânt în cer.
mă prefac că nu scriu despre tine tu
te prefaci că-l citeşti pe unul dintre poeţii mei preferaţi pentru că ştii că mi-ar plăcea să fie aşa
îmi arunci priviri pe furiş şi crezi că nu te văd cum
măsori trecerea timpului în lungimea rădăcinilor nevopsite ale firelor mele de păr,
diseară am să te las să recunoşti plimbându-mi-te pe sub
piele fiecare cameră în care te-am
ascuns pe vremea când nu voiam să afli că te-am păstrat
aşa cum identifică un orb după miros
raioanele dintr-un supermarket.
   ştiu că pentru tine contează
că am mereu un zâmbet pentru vecini
chiar dacă poate nu am şi pentru tine sau
sau că aş ajuta o mireasă să fugă înainte de nunta ei
sau că scriu înclinat spre stânga sau că îmi tund singură în oglindă
firele de păr despicate şi arse
când sunt tristă,
dimineaţă mi-ai spus că speri să nu mă vezi niciodată în pantofi cu toc
pentru că ştii că îi port doar la despărțiri
ca sunetul lor să tocească tăcerea când încep să mă îndepărtez
pentru că da, mereu eu sunt cea care pleacă
dar nu ştii că ieri
mi-am încălcat principiile
că pentru prima oară m-am dus la culcare fără să mă demachiez
în aceleaşi haine pe care le-am purtat toată ziua
care nici măcar nu erau ale mele
şi care duhneau a fumul de la ţigările altora
     aceleaşi haine pe care le port şi-acum.
dar poate am să îţi trimit un porumbel călător şi am să te
las să crezi mai departe că ştii totul despre mine,
tu prefă-te în continuare că-l citeşti pe bukowski în original
iar eu voi mai scrie puţin despre noi
ca și cum ne-am iubi, doar pentru că îmi eşti drag aşa
inocent şi naiv şi al meu şi pentru că
îmi place că tu crezi că
asta e fericire
şi că durează mai mult decât vopseaua mea de păr.

Fotografie: Maria Alexandra Crețu

Un comentariu:

  1. nu stiu de ce azi rezonez cu aproape toate poeziile scrise de prietenii mei pe bloguri...dar poezia ta ma face sa vreau si eu sa scriu!

    RăspundețiȘtergere