duminică, 4 decembrie 2011

un pas înapoi

tu, tu eşti mai fragilă decât un balon de săpun
când te asiguri că nu calci nici măcar o furnică
şi mai tăcută decât peştii
când stai picior peste picior şi-ţi bei cafeaua de după miezul nopţii
tu, tu poate mă auzi, dar sigur nu mă asculţi
îţi dai părul din ochi şi nici măcar nu te uiţi la mine
când vorbesc
tu ai veşnic o a două şansă în buzunar,
deşi o foloseşti atât de des
ți-aş fi cântat o serenadă dacă ai fi avut un balcon
chiar nu ştiu să dansez
dar tu, tocmai tu prinzi mâini şi
sari direct din paşi pe stradă în paşi pe sârmă
când iubeşti
te descopăr ca pe o mandarină pe care am desfăcut-o cu poftă
şi am abandonat-o când am văzut că are prea mulţi sâmburi.


Fotografie: Anca Mitroi.

3 comentarii:

  1. am eu balcon si.astept oricand o serenada ;))
    e Minunata, ca si tine de altfel >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. DINTRE STELELE MARI ALE UNIRII NATIONALE
    Gheorghe Apetroae Sibiu

    Un nou episod tragic în poezia românească, de peste Prut şi prea puţin sesizat de autorităţile literare româneşti, s-a produs, după dispariţia fugerătoare, nu cu mult timp în urmă, a poetului naţional Grigore Vieru. Este cel al trecerii dincolo, întru eternitate, a poetei de limbă română şi omului politic român, Leonida Lari . Acum este lângă “magul” Vieru, pe care l-a urmărit îndeaproape, ca pe un astru călător într-o moldavă strălucire pe cerul luminat de adevăr românesc, prin spaţiile inefabile ale diamantinei Basarabii. ”. Şi Leonida Lari, cum şi Grigore Vieru, “ …iradiind ba chipuri, ba flori însângerate,/ba o câmpie-ntinsă şi păsări care zboară ”(Leonida Lari, Revista “Nistru”, nr 3,1975), împreună şi îndeaproape, în întreaga lor carieră scriitoricească, au strălucit, ca întâi mergători de limbă şi de geniu, în aceste spaţii de viaţă, dor, drept şi suflet , româneşti . S-au configurat stele strălucitoare ale neamului nostru, pentru ca prin strălucirea lor literară şi naţional-morală să atingă şi să apropie tot mai mult sufletul zbuciumat al acestei părţi de Moldovă, al Basarabiei româneşti, al uneia dintre fiicele exilate ale României, o prinţesă de dor, din constelaţia română, de sufletul larg matern al patriei mame. Spunea poeta: ”Eu sunt ca o ţară de dor/ Şi pâine/ Vorbeşte , când nu ţi-e uşor/ Cu mine.”.. Amândoi, cu frunţile înalte şi cu chipuri angelice, astrale, au adunat , ales şi brodat , în locul umbrelor de plâns şi ale multor săgeţi de durere, în locul ruinelor şi ceţurilor păgâne, aureole de lumină celestă din nestemate de alese cuvinte , în acel spaţiu naţional de limbă şi de cultură, de invidiat şi pe care le-a strecurat în sufletele fierbinţi, ” cu foc de nemurire” ale confraţilor noştri basarabeni. Pentru că spunea poeta: “ Tu copile ce în preajmă /abia începi să îngâni / Dacă limba uita-vei / ne-om simţi (şi) mai străini ”(Mitul Trandafirului, Ed. “Litera artistică”, 1985). Amândoi au cinstit în cuviinţă şi l-au cântat în versul lor curat românesc, pe Eminescu, cel înainte mergător de naţie, referenţialul adânc de judecată şi de destin al acestui nobil popor. Spunea poeta “ Salut plecat!- pe toate vă ştiuse/…însingurat poet, salut plecat/…/Ce rar se naşte câte un bărbat/ Atât de drept şi curajos ca tine!”. Acest vers a constituit unul din semnele magiei, de lungă călătorie, un semnal intuitiv de pregătire pentru plecarea la petrecerea de dincolo , pentru însăşi ea, poeta Leonida Lari . Fie-I ţărâna uşoară, iar sufletu-I larg şi adânc nemărginit , cât al întregului său neam , să-I dăinuească constelar, peste întreg spaţiul românesc ancestral, în eternitate… Sibiu, 10.12.2011.

    RăspundețiȘtergere
  3. III. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI

    CURCUBEUL FIRII,

    Gheorghe Apetroae, Sibiu

    Eşti lut de fluture în vântul

    clipei calde de lumini sedus,

    în şerpuirea nopţii lungi,

    de fulgii care-ţi bat sfioşi

    în geam cu cerul coborâţi

    în tine, despre linişte-ţi vorbind !...



    un văl brocard de tainice urzeli

    cu acele de flori, adânci fiori-

    veşmântul serii criste în culori

    croieşti pe sânii cei rotunzi

    cuminţi,de ceruzea ai zânei

    stropiţi cu sânge de plăceri !…



    pământu-l ţii departe sub călcâie

    şi-un deget de prinţesă îl mângâie

    cu alte mari aprinse umbre

    din Tot să le aduni, le cânţi în tine…

    de-apus te-nfricoşezi şi te-nţeleg

    că singur eşti în Paradis



    şi… poţi veni lesne în Sine….

    un tribunal decide să-ţi primeşti

    felicitările cu şnur în cruce

    când spada-n voie-ţi taie alămind

    cu capătul adânc în simţul tău infipt

    un arc de cer, din curcubeul firii!…

    G..A.S.

    RăspundețiȘtergere